Programe de mixat muzica gratis pe laptop sau computer Windows

Cele mai bune programe gratuite de mixat muzică.

In ziua de azi DJ-ii nu mai folosesc platane sau pickup-uri incomode ca sa mixeze muzica in cluburi sau discoteci, le este îndeajuns un laptop cu un program de mixat muzică instalat, de multe ori chiar o tableta sau un smartphone.

Bineînțeles că un DJ profesionist folosește programe profesionale pentru crearea si mixarea melodiilor, dar un tânăr DJ aspirant, care nu dispune de prea multe resurse financiare, ce program de mixat melodii gratuit ar putea sa folosească?

În acest articol găsiți o listă cu mai bune programe de mixat muzica gratis pentru laptop sau calculator Windows.

Citiți și articolul: Program de descărcat muzică gratis.

Mixxx, cel mai bun program de mixat muzică gratuit

Mixxx este un program de mixat muzica gratuit si open source, disponibil pentru Windows si alte sisteme de operare.

Programul este foarte eficient, intuitiv și simplu de folosit. Interfața grafică, la început, poate părea un pic haotica, dar după ce înțelegeți cum funcționează și mulțumită flexibilității sale (se poate personaliza cu diferite teme/skin), rezultă foarte comodă ca să realizați mixaje de muzica.

Programul pune la dispoziție și opțiunea să înregistrați melodiile mixate in timp real.

Suporta formatele audio cele mai cunoscute: MP3, Ogg Vorbis, WAV și FLAC. Pentru cine dorește, pe site-ul oficial, este prezent un tutorial in engleza care explica foarte bine funcționarea programului. Download Mixxx.

Citește ș articolul: Aplicații de descărcat muzica gratis pe telefon Android.

LMMS, un program gratis și bun pentru DJ

LMMS (Linux MultiMedia Studio) este un adevărat studio audio virtual, care, după cum spun dezvoltatorii săi, se dorește a fi o alternativă open source pentru programele profesionale, cum ar fi FL Studio.

Contrar a ceea ce sugerează numele, LMMS funcționează fără probleme și pe sistemele de operare Windows.

Acest program pune la dispoziție foarte multe instrumente pentru crearea de muzică, mixare, înregistrare si multe altele, de aceea primul impact cu interfața grafică este mai neprietenos, mai ales pentru utilizatorii care nu au mai folosit programe de acest tip.

LMMS, pentru cei care știu cum să folosească un sequencer, este un program complet.

Suporta dispozitive MIDI, plugin-uri de diferite tipuri, are o tastatură virtuală, un mixer cu 64 de canale cu un număr nelimitat de efecte și foarte mult material de probă, cum ar fi „samples” și „demo” care se pot folosi gratuit. Download LMMS.

DJ MJ Studio, program de mixat melodii ușor de folosit

D-Lusion MJ Studio este un program mai vechi de mixat muzică gratis, dar și azi este foarte apreciat pentru ușurința de folosire și pentru interfața grafica frumoasa și intuitivă.

În interfața grafică MJ Studio pune la dispoziție 2 platane virtuale (deck-uri) pe care puteți reda melodii în format MP3 sau WAV.

Opțiunile puse la dispoziție sunt foarte multe, începând cu clasicul „scratch” și terminând cu „pitch” (schimbarea vitezei), opțiuni care vă permit să mixați melodiile ca un adevărat DJ.

Totul este accesibil în timp real, făcând click pe diferitele părți ale interfeței. Răspunsul la comenzi este imediat, iar distracția este asigurată dacă vă plac acest tip de programe.

Pentru a îmbunătății calitatea reproducerii, MJ Studio pune la dispoziție și un mixer cu trei canale, pentru fiecare melodie redată.

Permite să înregistrați in format WAV mixajul de melodii pe care îl creați, astfel îl puteți asculta ori de câte ori doriți sau să distribuiți fișierul audio pe diferite site-uri de socializare. Download MJ Studio.

Kristal Audio Engine, unul dintre cele mai bune programe de mixat muzică

Este un foarte bun mixer pentru DJ și un recorder multi-track, considerând ca este în totalitate gratuit pentru uz personal.

La prima vedere interfața grafică nu este prea intuitivă din cauza numeroaselor opțiuni puse la dispoziție, utilizatorii care nu sunt prea pricepuți cu aceste programe vor fi un pic dezorientați, dar dacă studiati un pic programul și faceti un pic de practică sunt sigur că îl veti aprecia la adevărata valoare.

Kristal Audio Engine permite să lucrati cu 16 piese simultan, permite downmix și este compatibil cu cele mai importante formate de fișiere audio: WAVE, AIFF, FLAC si OGG.

Din păcate programul nu a mai avut actualizări în ultimul timp, dar chiar dacă este mai vechi încă funcționează perfect. Mai multe detalii aiciDownload Kristal Audio Engine.

Studio One, un program de mixat melodii bun, dar mai complicat

Studio One este un program gratuit pentru mixare si înregistrarea audio multi-track, bazat pe motorul de la Kristal Audio Engine.

Deși este un program gratuit, Studio One are incluse funcții foarte importante, demne de programe profesionale care costa sute de euro, printre care subliniez utilizarea de piese și instrumente MIDI nelimitate, re-eșantionarea în timp real și unele pluginuri audio native (denaturare, phaser, flanger, etc.).

Folosirea acestui program de mixat muzică nu este ușoară mai ales dacă nu ați mai folosit software de acest tip, de aceea vă sfătuiesc să citiți manualul care este furnizat împreună cu programul (in engleza, peste 250 de pagini).

Descărcarea și activarea este un pic mai complicată pentru că site-ul funcționează ca un magazin virtual. Practic trebuie să vă creați un cont pe site și să adăugați în coșul de cumpărături programul, apoi să procedați ca și cum l-ați cumpăra chiar dacă este gratis, deci coșul de cumpărături arată valoarea zero.

După această procedură puteți să descărcați programul accesând panoul ”My Orders” din contul vostru. Download Studio One Free.

4 comentarii la „Programe de mixat muzica gratis pe laptop sau computer Windows”

Lasă un comentariu